Sportul se întoarce la el acasă, acolo unde a început: #încurteașcolii! În zilele în care copiii asociază școala tot mai mult cu orele de matematică, limba română, chimie și mai puțin cu mișcarea, noi vrem să spargem tiparul.

În ultimii ani, accesul pe terenurile de sport din incinta școlilor a fost interzis sau, în cel mai bun caz, limitat, după terminarea orelor școlare și în week-end. Astfel că distracția s-a mutat în fața calculatorului, a telefonului sau chiar în mall.

Sportul a ajuns să fie catalogat drept un moft, nu o necesitate, așa cum ar trebui. Mișcarea poate fi făcută cu plăcere, alături de prieteni, iar cu puțină motivație copiii pot obține și performanțe în lumea sportului.

Jocuri interactive

Constatând situația descrisă mai sus, prin proiectul ‘Fugi în curtea școlii!’’ dorim să îi atragem pe copii către lumea mișcării și a sportului, îmbinând utilul cu plăcutul. Elevii vor putea practica sporturi ca atletism, baschet, handbal, fotbal, tenis, volei, precum și jocurile copilăriei: rațele și vânătorii, leapșa sau șotron.

Jocurile de care se vor bucura copiii au o abordare diferită a practicării sportului, prin faptul că vor promova participarea acestora și nu competiția dintre ei. Curtea școlii este locul unde copiii generațiilor trecute experimentau jocuri noi, astfel vom aduce activități precum:

  • Baschet X și O – unde copiii pot muta piese pe o tabla de X și O de dimensiuni mari, însă doar dacă reușesc să marcheze un coș cu mingea de baschet.
  • Aruncări la țintă – unde copiii își pot măsura precizia în aruncarea mingii de handbal la o poartă cu ținte de dimensiuni diferite.
  • Poligon cu obstacole unde copiii trebuie să parcurgă un traseu de alergare și să depășească o serie de obstacole pentru a ajunge la linia de sosire. Sport Analytik

    De asemenea, copiii pot să-și descopere abilitățile fizice native cu ajutorul programului Sport Analytik, reprezentând o premieră în România.

    Aceștia trec printr-o serie de probe sportive cărora le sunt asociate câte o abilitate fizică dominantă, precum:

  1. Aplecări înainte – Flexibilitate
  2. Poziția berzei într-un picior – Echilibru
  3. Săritura în lungime de pe loc – Explozie
  4. Aruncarea mingii – Forță
  5. Alergare în T – Agilitate Rezultatele obținute sunt introduse în aplicația Sport Analytik, unde sunt comparate cu rezultatele obținute de copii de aceleași vârste și sex, dintr-o bază de date de peste 400.000 de participanți.

În urma tuturor exercițiilor, fiecare copil va primi cate un raport, care se adresează în primul rând părinților si are rolul a-i îndruma pe aceștia în abordarea sporturilor potrivite lor.

Proiectul ‘Fugi în curtea școlii!’’ se va derula după următorul program:

12-14 octombrie

  • Vineri, 12 octombrie, între orele 14:00-18:00 la Şcoala Gimnazială Ion Creangă(Aleea Peana 2-4);
  • Sâmbătă, 13 octombrie, între orele 10:00 si 14:00 la Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu (Strada Zorilor 27);
  • Duminică, 14 octombrie, între orele 10:00 si 14:00 la Școala Gimnazială Ion Agârbiceanu (Strada Grădinarilor 1). 19-21 octombrie

• • •

Vineri, 19 octombrie, între orele 14:00-18:00 la Şcoala Gimnazială Ion Creangă (Aleea Peana 2-4); Sâmbătă, 20 octombrie, între orele 10:00 si 14:00la Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu (Strada Zorilor 27);

Duminică, 21 octombrie, între orele 10:00 si 14:00 – la Școala Gimnazială Ion Agârbiceanu (Strada Grădinarilor 1). În cadrul evenimentului ne vom bucura de prezența câtorva invitați speciali, personalități din sportul românesc, care vor interacționa cu copiii pe durata jocurilor. În completare, vom oferi apă și fructe în punctele de hidratare, plus surprize pentru toți copiii.

Vă așteptăm cu porțile deschise! Ne vedem #incurteascolii!

Acest proiect este realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, în cadrul‘’Cluj-Napoca, European City of Sport’’.