Motto: “90% of success is waking up every day with a little hope and motivation in your heart”

Povestea Primul Meu Maraton.

Anul trecut, în această perioadă, finalizam Primul Semimaraton împreună cu prietenii și colegii din Grupa lui Horațiu. Recunosc că am visat de atunci, dar nu am avut curaj să rostesc cuvintele magice: ”Îmi doresc să particip la un Maraton”. Părea un plan/vis măreț. Știam de Program Primul Maraton, îl știam pe Doru și auzisem de la colegii și prietenii din grupele anterioare de mail-uri, muncă și seriozitate, toate la cel mai înalt nivel. Anul trecut ne intersectam cu Maratoniștii, îi priveam cu admirație și mă gândeam: Wow! O să ajung vreodată și eu în acest Program?

Am discutat cu Horațiu, respectiv cu Doru și în momentul când s-au deshis înscrierile, nu am ezitat și m-am înscris în prima zi şi am primit numărul 33. A fost începutul drumului!

Am parcurs antrenamentul de 18 săptamani şi recunosc că în ultimele săptămâni am avut momente / zile mai puțin bune, nesigure cu multe întrebari. să alerg?, este bine dacă procedez așa?, ce traseu sa aleg? Am tatonat terenul, am cautat trasee, mi-am facut planuri. Zona Mănăștur (unde locuiesc) sunt multe străzi ce urcă și coboară și DA, a fost o provocare. Nu îmi place să mă opresc la jumătatea drumului, îmi place să îmi stabilesc un plan pe care îl duc la final, indiferent de obstacole (valabil și pentru viața de zi cu zi).

Aveam în plan un traseu, dar după alergarea Oliviei și a lui Raul, mă tenta și pe mine Aleea de lângă Malul Someșului. Seara am făcut trasee și m-am gândit cum să procedez. Nimic nu era sigur în mintea mea și am cerut sfatul lui Doru, ca de fiecare dată! Înainte de culcare am luat lista și am pregătit echipamentul, geluri, apă, banane, glucoză, încalțări, buletin, totul. Am avut 3 zile încărcare cu carbohidrați (aspect invățat la primul Semimaraton, l-am pus în practică și atunci și m-a ajutat). Seara la 22.30 eram în pat, emoționată, gândită și puțin agitată. Am reușit să adorm. Greu, dar am reușit.

M-am trezit la ora 5.30AM. Până la 5.45AM am făcut exerciții pentru glezne (în fiecare dimineață, înainte să cobor din pat, scriu alfabetul în aer cu fiecare picior; după entorsele din vară a devenit o rutină). La 5.45AM mi-a scris Sorina, schimbase traseul inițial. Ne-am încurajat reciproc și apoi a urmat pregătirea. Eram bine fizic, dar încă nehotărâtă unde să alerg, în cartier sau pe Aleea de langă Malul Someșului.

Am început pregătirea cu rutina stabilită încă din duminicile anterioare; un pahar cu apă și lămâie, apoi 70g de polen cu suc de portocale, iar dupa 30 minute, smoothie (100g afine, o banană și 50 g polen) și 5g lăptișor de matcă. M-am îmbrăcat și am început încălzirea în casă, iar specialele în fața blocului.

La ora 7.00AM am început lupta. Aveam un traseu pregătit pentru 21 km în zonă, în cartier. Am ales varianta mai grea, dar mai liniștită, aproape de casa. Am luat 2 geluri (10k, 20k) și m-am hidratat corect. Era totul perfect! Am avut parte de cel mai frumos răsărit, eram veselă, pozitivă și foarte sigură că totul o să fie așa cum am plănuit.

La km 21 am venit acasă. Pregătisem în mașină punctul de hidratare: apă, geluri și banane. Am reușit cu greu să mănânc o jumătate de banană, puțină păstură de albine, am pus apă în bidon și am luat-o din nou la drum. Aveam nevoie de un traseu drept, pentru că deja îmi simțeam picioarele grele și obosite. Prea multe urcări mă solicitau. Am ales din traseul de 21k o stradă de 300 m și am parcurs-o până am amețit, apoi am ales alta puțin mai lungă și tot așa legate între ele de străzi cu înclinație. Am luat încă un gel la km 30. Eram bine atâta timp cât drumul era drept. La km 36 am oprit la o benzinărie din cartier și am cumpărat o apă. Ideea era să alerg spre punctul de hidratare (mașina), dar gândul că trebuie să urc din nou spre cartierul Zorilor, m-a determinat să zic pas. Am alimentat bidonul și am plecat la drum, relaxată și determinată.

Eram spre final, la km 36 și am vazut pe ceas mesajul Sorinei. Wow, a terminat! Eram așa de fericită pentru ea, încât mi-a trecut prin minte să o sun, dar am zis cu voce tare: Bravo, Sorina și mi-am vazut de drum. M-a încărcat pozitiv acel mesaj. Nu știu dacă am avut un zid, eram focusată pe traseu, la ce am de făcut şi pentru ce m-am antrenat 18 săptămâni. La km 42 am început să plâng în hohote de fericire. Am ajuns la finish, am oprit ceasul și am plâns preț de 30 minute. Nu sunt un om care plânge în mod repetat, dar nu pot să descriu în cuvinte ce am simțit. Am vorbit cu familia şi nu întelegeau de ce plâng, dacă sunt bine sau nu. Am sunat-o pe Sorina, am felicitat-o. A fost o conversație cu râs-plâns.

Am ajuns acasă și am luat de la punctul de hidratare băutura (cacao, lapte de migdale și proteina de mazăre) pregătită pentru final (un zuzu reinterpretat). Am făcut cu mare dificultate semigeno și stretchingul pentru gambe și restul corpului.

Nu am trăit în viața mea un asemenea sentiment și chiar dacă am spus-o în nenumarate rânduri, în scris sau verbal, o să o spun de fiecare dată: Mulțumesc, Runners Club! Multumesc, Crișan Doru Bogdan! Mulțumesc, Horațiu Morar! Vă datorez această realizare, acest VIS împlinit. Îmi doream să vă sun pe fiecare în parte, să vă multumesc, să vă spun aceste cuvinte, dar nu cred că aș fi fost coerentă.

Spun cu tot sufletul: Credința în Runners Club contează! Vă mulțumesc și sunt fericită că sunt membru în acestă Minunată Familie! Multumesc tururor!

P.S. Din alergarea mea de astăzi a rezultat o literă japoneză (vezi foto traseu). Mulțumesc, Silvia! Vă este dedicată! Ce am scris astăzi pe asfalt: CREDINȚA ÎN RUNNERS CLUB CONTEAZĂ!

Alergare Primul Maraton -Teodora – ritm, timp

”I did it!!! Am plâns la final de fericire și mi-a luat ceva timp să realizez că am reușit!”