INFO CURSE
EVENIMENT CARITABIL
PEDITEL oferă gratuit, non-stop, acces la sfaturi medicale pediatrice, astfel încât un părinte să poată primi ajutor atunci când copilul are nevoie, indiferent unde se află. În 12 ani, medicii PEDITEL au ajutat deja peste 1 milion de copii. În 2025 au răspuns la peste 202.000 de apeluri, iar în 74% dintre cazuri părinții au putut gestiona în siguranță problema copilului acasă, pe baza recomandărilor primite, fără să fie nevoiți să ajungă în Unități de Primire Urgențe (UPU).
Acum începe următoarea provocare: NEXT MILLION, încă un milion de copii care să poată beneficia de sprijin medical atunci când au nevoie, de oriunde s-ar afla.
Alergând, susții continuarea acestui serviciu și transformi kilometrii tăi în ajutor real pentru copii. Iar OVB va dubla suma strânsă.
Primul milion ne-a arătat că se poate. Acum alergăm pentru următorul!

DATA DE DESFĂȘURARE
5 Decembrie 2026
PROBE
- Cros 6 km
- Family 2 km – necompetitiv
LOC & TRASEU
Traseul se întinde pe aleile Parcului Central. Startul se va da din zona Casinoului.
START
- START Family 2 km ora 17:00
- START Cros 6 km ora 17:30 (traseul se parcurge de 3 ori)
ÎNSCRIERI
Înscrierile se deschid în data de 15 septembrie.
DATE LIMITĂ PENTRU ÎNSCRIERI
Înscrierile online se fac până pe 27 noiembrie 2026 sau in limita locurilor disponibile
LOCURI DISPONIBILE
Locuri disponibile: 600
TAXĂ DE PARTICIPARE
- Taxa de participare: se plăteşte online sau prin transfer bancar.
- Taxa de participare asigură dreptul de a participa la eveniment. Taxa este compusă din cheltuieli operaționale de înregistrare în baza de date a participanților, de validare, de atribuire număr, serviciul de cronometrare și de organizare a evenimentului, medalia la sosire, asistenta medicala. In plus, Runners Club doneaza 20% din taxa catre cauza evenimentului.
Cros 6 km – Interval de inscriere | Pret
15.09 – 14.10 : 100 lei
15.10 – 14.11 : 120 lei
15.11 – 27.11: 140 lei
Cros Family – Interval de inscriere | Pret
Adult
15.09 – 14.10 : 100 lei
15.10 – 14.11 : 120 lei
15.11 – 27.11: 140 lei
Copil
15.09 – 27.11: 70 lei
Cont Asociatia Club Sportiv Runners Club / Unicredit Bank IBAN RO51BACX000000909882000
DACĂ TOATE LOCURILE ANUNȚATE SE OCUPĂ, ÎNSCRIERILE SE VOR ÎNCHIDE MAI DEVREME.
- Restituire taxă: Taxa se restituie pana la 15 noiembrie (mai putin 30 lei). Dupa aceasta dată taxa nu se mai restituie.
- Transfer către altă persoană: Se accepta transfer pentru alta persoana pana la data de 15 noiembrie.
PACHET DE ÎNSCRIERE
Kitul nu este vandabil și nu este proprietatea persoanelor înscrise. Înscrierea în concurs asigură rezervarea unui kit care se înmânează fizic doar participantului la competiție.
- Produs pentru alergători (se anunță în curând)
- Număr concurs + chip cronometrare
- Acces la clasament și rapoarte
- Diploma de finisher: se descarcă din aplicație.
- Medalie (la sosire)
- Race Ready – Ghidul Runners Club pentru participanții la competițiile de alergare (ebook .pdf)
- Asistenta medicala
Locul, datele și intervalul orar în care participanții înscriși vor putea intra în posesia kitului de participare, vor fi anunțate pe pagina evenimentului si pe pagina de Facebook a evenimentului. Omisiunea participantului de a-și ridica kitul – personal sau prin mandatar – în intervalul menționat exonerează organizatorul de obligația de a i-l înmâna.







