Motto: “Wake up every morning & tell yourself: I can do this!”

De când mă știu, am fost o fire sportivă, mi-a plăcut mișcarea, cam orice fel de sport. Asta poate să fie datorită faptului că am crescut văzându-l pe tatăl meu antrenându-se acasă și am considerat că așa este normal, sau pur și simplu semăn cu el. Asta chiar îmi place să cred (wink-wink).

Primul meu contact cu un concurs de alegare a fost în liceu, când profesorul de sport a dorit să-și formeze o echipă de fete care să reprezinte liceul. Îmi amintesc că ne-am descurcat destul de bine, am ieșit pe locul 3, asta în condițiile în care majoritatea liceelor erau sportive, noi fiind profil tehnic.

Prima competiție la care am participat în Cluj a fost un cros al Divelor cu încă trei colege. Știam de ele că au mai alergat, că se pregătiseră, impresia mea fiind că voi ieși ultima dintre toate. Mare mi-a fost mirarea când am ajuns la finish pe locul 8 din 100 și ceva de dive.

Începând de atunci am tot alergat pe la diverse competiții, atât trail cât și pe asfalt, fără un plan de antrenament, pregătirea mea fiind de cele mai multe ori alergările efectuate de plăcere în parc de 2-3 ori pe săptămână. Cea mai memorabilă cursă pentru mine până la maraton a fost semimaratonul din Făget, unde am ieșit pe locul 4 la categorie.

Cum am ajuns să-mi doresc să alerg un maraton?

Păăăăăi….aveam deja un obicei să particip la ștafeta Wizz unde îmi faceam destul de bine partea în echipă, când, anul trecut, adică în 2019, am avut un gând în timp ce alergam: Cum ar fi să alerg eu singură toată distanța asta pe care o alergăm acum 4 persoane? WOW!! Cât de tare poate să fie!! WOW!! Pare imposibil… Gândul acesta mă speria și mă încânta în același timp. Mi se părea WOOOW!!

Aveam în anul acela o prietenă care se pregătise cu Doru în cadrul programului și participase la PROBA SUPREMĂ, pentru care aveam o admirație aparte pentru că a reușit să facă asta.

Tot prin intermediul ei am aflat de antrenamentele de cross training din Babeș, la care bineînțeles că am început să mă duc.

Aveam o mulțime de dubii…când să mă apuc de antrenamente, dacă e un an potrivit, dacă voi putea, asta până când a venit Doru să țină o prezentare la compania unde lucrez. Atât de fain a povestit și mi-a plăcut așa de mult, încât am urcat în birou și am spus colegilor că PÂNĂ AICI!!! mă înscriu la programul de pregătire pentru maraton. Ce sau cât să mai aștept?

Zis și făcut! A fost una din cele mai bune decizii luate de mine până acum. Din momentul acela am știut că în 5 Aprilie eu alerg primul meu maraton.

Programul a fost foarte fain structurat, 18 săptămâni pline de învățăminte nu numai pentru trup, dar și pentru suflet și minte. Am învățat multe despre alergare și tot ce presupune ea, dar și despre mine.

Sunt profund recunoscătoare lui Doru pentru tot ce a făcut pentru noi și colegilor pentru că fără ei nimic nu ar fi fost la fel. Mă bucur enorm că am avut șansa să vă cunosc! Ptiu! Nu știu cum ne-am nimerit toți așa de nebunatici și faini!! Hihi! Pe această cale vă mulțumesc pentru că mi-ați făcut duminicile așa faineee!

Ziua cursei

Toată ziua de dinaintea cursei am fost agitată și îmi tot făceam gânduri și scenarii pentru cum va fi. Contextul în care ne aflam nu ajută prea mult. Pornisem cu o imagine total diferită despre ziua cursei când m-am înscris în program…daaar și asta am învățat în cadrul programului, că trebuie să te adaptezi.

La 22;00 am fost în pat, după ce am pregătit tot ce era necesar cursei: echipament, geluri, apă, izo, tablete cu dextroză. Nu pot să spun că am dormit grozav, am și avut un coșmar, cum că m-am trezit la ora 7 seara, era noaptea afară, eram speriată și nu știam ce se întâmplă. Eram sigură că pierdusem START-ul, care trebuia să fie înainte de 9 dimineața conform spuselor lui Doru. Ce bine că a fost doar un vis!

Dimineața ceasul a sunat la 7 fără 15. M-am trezit binedispusă, cu o dorință puternică să duc la bun sfârșit ce începusem cu 18 săptămâni în urmă. M-am îmbrăcat cu uniforma, adică tricoul, care mă făcea să mă simt mai aproape de colegii mei și restul echipamentului bineînțeles.

La micul dejun am mâncat un ou fiert, două felii de pâine cu unt, 4 biscuiți Belvita și o banană.

La 8:44 începe cursa! Wow! Eram emoționată, făceam PROBA SUPREMĂ, n-aveam cum să nu fiu!

Fix la început am luat o tabletă cu dextroză și i-am dat bătăi.

Primii 5 kilometri au fost în jurul blocului, de încălzire… mi-era frică să nu cumva  să mă oprească poliția pe stradă, căci nu aveam de gând să mă opresc în timpul cursei și un pic îmi dădeau planurile peste cap dacă o făceau.

David, prietenul meu, a fost punctul de alimentare, el s-a ocupat cu refill-ul de apă și izo și susținere pe măsură. Pe această cale îi mulțumesc pentru toată susținerea și ajutorul lui. A însemnat enorm!

Eram destul de pornită să alerg maratonul în jurul blocului, dacă era nevoie, dar până la urmă m-am riscat, sunt totuși 42.2 km, așa că am ieșit pe un traseu un pic mai lung, de vreo 3 km bucla.

La km 13 am luat primul gel. Deși nu era nevoie să beau apă după gel, simțeam să fac asta, așa că luam o gură de apă și-o gură de izo.

Timpul propus de maraton a fost 3h 55 min, asta traducându-se într-un pace de 5:35 pe km. Am vrut să precizez asta pentru că ajunsesem la km 23, când am luat al doilea gel, și îl alergasem cu 5:04min/km!!! Țineam minte că și kilometrii anteriori erau sub 5:35min/km. Nu-mi venea să cred!!! Eram un pic speriată să nu cumva să rămân fără energie pe restul cursei, pentru că știam că greul începe undeva după km 32. În același timp mă simțeam foarte bine, nu simțeam oboseală.

A venit și temutul km 32 pe care l-am alergat cu 5:06min/km, cred că de frică. Aici am luat și al treilea gel, cel cu cofeina. Din nou pentru mine a fost un WOW!

Au curs foarte ușor kilometrii pana la 38, când am simțit pentru prima dată oboseală, dar nu ca și când îmi doream să renunț sau să mă trântesc pe jos. Aici am luat a doua tabletă cu dextroză.

M-am ambiționat și mai tare căci mai aveam numai 4.2 kilometri.Yuhuu! Kilometrul 42 l-am alergat cu 5:21min/km, iar ultimii 200 de metri cu 4:39min/km.

Am oprit ceasul, 42.2 km în 3h43 min asta traducându-se într-un pace de 5:17min pe kilometru!! WOW!!!! Am terminat primul meu maraton muuult mai bine decât m-am așteptat! Nu m-am simțit foarte obosită, nu am întâmpinat zidul, nu am simțit senzație de foame sau sete în timpul cursei. Am fost extrem de focusată pe alergare și pe faptul că voiam să termin cursa! Nu-mi imaginam altceva decât asta! Finalul a fost epic, o senzație nemaiîntâlnită până atunci. Eram extrem de fericită, mulțumită, împlinită!!

Mulțumesc tuturor!

Alergare Primul Maraton -Bogdana – ritm, timp

”I’m sooo happy!! ”