Motto: “Good, better, best. Never let it rest. ‘Til your good is better and your better is best”

Iată povestea mea de maraton, scurt și concis. Greu, chiar dacă așa, după aproape 4 săptămâni, pare mult mai ușor…

Când l-am terminat, am avut același sentiment pe care l-am avut acum 4 ani, când am urcat pe Kilimanjaro. Iar când m-am întors de acolo, după 11 ore, primul lucru pe care l-am făcut era că să-mi felicit colegul care a decis să nu vină cu noi. Am avut același sentiment, am și postat pe Instagram, First and probably last marathon…done.

A doua zi, atunci, sentimentul amar a devenit extaz, am realizat că a fost cel mai fain lucru pe care l-am făcut vreodată.Nu pot spune că eram așa de pregătit în dimineața de 5 aprilie, pe cât mi-aș fi dorit. În 18 Martie ne-am retras  în munții Apuseni, la Mărișel. Și nu știam că voi rămâne până pe 5 aprilie, nici nu visam că voi alerga primul maraton la 1400 m.

Făceam maxim 3 antrenamente pe săptămână, am mîncat și am băut toate mâncărurile și vinurile bune din lume și am citit toate știrile de pe toate site-urile existente. Și a fost iarnă aici, zăpada abia cu 2 zile înainte de eveniment s-a topit. Antrenamentele le-am făcut majoritatea în pantofii trail și eram cam plin de noroi. Aici nu prea se cereau declarații, așa că mi-am făcut un cerc de 11 km în jurul casei, cu diferență de nivel cât se poate de mică (care era totuși destul de mare, 115 m), 80% asfalt, 20 % pietriș, pe care am alergat de nenumărate ori( aici am petrecut și perioada sărbătorilor de iarnă, aproximativ 2 săptămâni și câteva week-enduri din perioada antrenamentelor).

Aici am planificat să fac 4 cercuri, la pace-ul de long runul de 36 km. Problema era că cel mai long run al meu de aici era de 15 km. Cu 2 zile înainte, văzând ideile voastre, mi-am dat seama că am și eu teren plat, asfaltat, parcarea pârtiei de schi, cu un cerc de 650 m parcurși. Am decis, pentru a eviat o parte din diferența de nivel, să alerg cercuri aici, câte 6 după fiecare cerc, reducând numărul cercurilor la 3.

M-am trezit la 7AM, după o noapte neliniștită, cu visuri de maratoane ratate și COVID 19, mi-am băut smoothiul și apa și m-am întors în pat, reușind să mai dorm 1 oră.Vroiam sa pornesc la 9AM.  Până la urmă, am reușit după încălzire, la 9:52AM. Vreme ideală în sfârșit, în jur de 10 grade, soare, mi-am luat ochelarii, 1 litru de apă cu electroliți, 3 geluri normale, unul la 10 km și un double expresso, la 36 de km.O prietenă mi-a pregătit o jumătate de banană și un pahar de Cola.

42,2 km floare la ureche, mă simțeam de neînvins. Am pornit la drum cu muzică de relaxare în urechi, să nu mă plictisesc. Primăvară în toi, totul era frumos, după primul cerc, de 15 km, cu 4 km alergați în parcare, deja visam un timp în jur de 4h:15min, care nu e rău, având în vedere împrejurările. Nu mă grăbeam, aveam un pace confortabil, dacă am învățat ceva de la Doru, era să nu mă grăbesc.

Prima problemă a apărut la Km 18 sau 19. Era o pantă, cred că cea mai abruptă, și la mijloc am simțit ca nu prea mai am energie. Era neobișnuit. Al doilea gel trebuia să îl iau la 20 km, am mai făcut 20 km și nu era normal să-mi fie foame. Am încetinit, poate m-am și plimbat câteva sute de metri, am luat al 2lea gel. Mi-au trebuit 2 km până mi-am revenit, dar la km22, totul părea ok iarăși. Mi-am replanificat nutriția, probabil consum mai mult (am avut pulsul destul de ridicat medie de 160, care nu era normal la distanța asta).Următorul gel la 26 km, prietena mă aștepta cu banana și Cola la cabană. Eram obosit.

Km 31 în parcare. Și o mare dilemă. Să mă apuc de cercul 3, sau să rămân pe beton…13 cercuri într-o parcare betonată mi se păreau foarte mult. Așa că am decis să mai fac un cerculeț mai mic de 5 km, restul pe beton. Aici cred că am greșit. Panta de la 18 km iar m-a luat prin surprindere, m-am plimbat putin, dar după pantă am reușit iarăși să-mi reiau ritmul. Dar era tot mai greu. Am luat ultimul gel de espresso la 34 km, dar nu-mi mai amintesc dacă a ajutat la ceva. Am ajuns frânt înapoi în parcare. Și mai aveam 7,2 km. Fiecare cerc era un chin, am crezut că alerg la pace de 6:30min/km, când m-am uitat pe ceas, era peste 8min/km. Nu m-a ajutat. Am zis atunci că e mai bine să mă plimb puțin, să mă odihnesc. Am scăpat de bidoanele de apă, am scăpat de telefon și de bulletin (aveam și eu declarație cu mine, cine știe…) am scăpat şi de muzică pentru că mă enerva. M-am odihnit, am repornit, dar nu în pas alergător, așa că ultimii 4 sau 5 km, i-am făcut într-o oră.

Eram foarte enervat, ce s-a întâmplat, am avut totul pregătit, și iată, e bine dacă finalizez sub 5 ore. Așa ceva nu se poate, ce am greșit, nu știam. La testul de 36 km, cu pantă cu tot, mergea totul bine, și asta e la fel…Fiecare cerc mi se părea o oră, iar pofta de mâncare, apă, geluri nu mai aveam.

Am început să înțeleg sportivii care vomitau după un efort susținut, mă luptam cu senzația de leșin și stomacul era cu josul în sus. Am planificat să termin maratonul în parcare, după care să mă plimb până la cabană. 500 m.

Dar mai bine am ”alergat”. Am terminat cei 42,2 km la 200 m înainte de cabană, iar când m-am uitat pe ceas, arăta doar 41,95km. Mergeam deja atît de încet, încît ceasul nu mai calcula metri. It’s funny, dar eu era să plâng când am observat. Așa că am mai mers 250 m în ritm forțat. Nu am simțit extazul așteptat. Îmi era frig, am făcut puțin streching.

Chiar dacă nu-mi era foame, am mâncat 2 iaurturi cu fructe și am băut un pahar de suc cu vișine, după care m-am băgat tremurând în pat cu două plapume. Mi-au trebuit vreo 30 minute să-mi revin. După 4 ore am făcut postarea pe Instagram. First and probably Last Marathon. Nu am trecut timp, cam jalnic, 5h:15min. A trecut o săptămână să vreau să încerc încă o dată. Și aproape o lună să pot să vă povestesc vouă.

P.S. Mica greșeală a fost probabil diferanța de nivel care a fost dublă față de long runul de 36 km.

Alergare Primul Maraton -Zoltan – ritm, timp

”Nu mă grăbeam, aveam un pace confortabil, dacă am învățat ceva de la Doru, era să nu mă grăbesc.”