Motto: ”Nu rupe lanțul”
Povestea primului maraton pentru mine a început cu trezirea la 5:45AM, urmată de micul dejun tradițional; un baton cu musli, un baton proteic, o banană si o cafea lungă, apoi câte o guriță de apă până la momentul startului. Cu 5minute înainte, am executat o încălzire tradițională și am dat o fugă la toilet, profitând că nu era coadă. Startul l-am primit de la fiul meu, care era la fel de entuziasmat ca și mine. Planul A era timpul propus de 3h50min, planul B-sub 4 ore și planul C- să termin.
Deși îmi făcusem planul să o iau încet, nu a funcționat. După 3km, eram in ritm de threshold. După un pic de panică, am călcat frânele, amintindu-mi de mailul cu aroganța primit de la Crișan Doru Bogdan. Cu toate acestea, am terminat primele 10 ture- 9km cu un timp mult mai bun decât cel gândit. Am luat primul gel conform planului la 45′ ; celelalte le voi lua la 1h:30min, 2h:15min și 2h:55min, deci patru în total. M-am alimentat cu o jumătate de banană și un pic de apă. Al doilea pachet de 9km l-am alergat puțin mai încet până la al doilea punct de alimentare. Km18. Până aici totul era ok, plus că beneficiam și de câte o intersectare cu colegul de suferință, Cristi Marius, care nu știu cum a ales cam același traseu ca și mine. Asta da coincidență si surpriză plăcută. Al treilea punct la km 27 îl trec cu bine, fără probleme. Încă eram pe planul A. După această oprire, staționez pe traseu pentru o treabă scurtă și bobinez mai departe. Clar, după km 30 am început să-mi simt tot mai grele picioarele și vocea începea să imi dea târcoale, dar eu continuam să compun povestea asta. Deși trebuia să mă opresc la km36, nu m-am mai putut abține și m-am oprit la km 34. Am luat doar apă și isostar, care era cam călduț. Deja se încălzise și afară. La km 36 a trebuit să fac o oprire la toilet, deoarece burtica îmi făcea figuri. Asta e… planul meu A începea să se depărteze.
Alergare Primul Maraton – Mihai – ritm, timp
”Yess !!! A fost greu, dar și senzațional în același timp.”
Kilometrii erau tot mai lungi și mai grei, iar vocea îmi explica faptul că e bun și planul B pentru început. Și începeam să-i dau dreptate. Dar cu încurajare din partea familiei de pe margine, următorul km îl fac în ritm de 5:18min/km. Dau ignore vocii și zic: “hai că încă se poate”. Îmi explic că suferința pe care o simt e normală, doar m-am pregătit pentru ea și acum o simțeam pe pielea mea. Dar pe cât de mare era suferința, bucuria era mai mare, deoarece vedeam cum intru iar în planul A.
Ultimii kilometri au fost cei mai grei, dar și cu cea mai multă satisfacție. Cu timpii pe care îi făcusem la start, am prins aripi și am terminat cu 20 de secunde mai bine decât planul A. Cam la limită, dar foarte bucuros. Dupa aproximativ 200m la pas după finish, ajung in zona familiei unde primesc medalie și diploma muncită pe ascuns. Chiar și o medalie de finisher- maraton de la vecina mea, Antonia, de care în urmă cu 2 ani râdeam că ce a apucat-o. Acum nu pot să am decât respect pentru ea.
Cam asta e povestea unei zile minunate. Vă îmbrățișez și vă felicit pe fiecare în parte și sper să treacă nebunia asta și să ne vedem toți sănătoși la un long run.