Motto: “Get focused”

Dragii mei,

Povestea Primului Meu Maraton. O Poveste care nu știu exact când a început. Dar care nu se va sfârși niciodată, datorită ecourilor minunate pe care trecerea timpului nu le va putea estompa.

A început poate în copilarie, când o urmăream pe Gabi Szabo și nici nu îmi imaginam ca ar putea pierde. În alergările cu prietenii, sau poate în proba de abilități fizice (alergare 800m) pe care am dat-o la admiterea la Liceul Pedagogic și pe care am câștigat-o după ce am auzit un necunoscut din tribună strigând:” Hai, fata in roșu, că le poți învinge pe primele două” (eu fiind fata în roșu, pe locul 3 la distanță considerabilă de primele două înainte de ultima linie dreaptă). Sau poate atunci când m-am simțit foarte vinovată în urmă cu 2 ani, când micuțul meu a ieșit doar pe locul 4 la Maraton Apuseni, Proba Family, cursă în care m-a certat pe toată porțiunea de urcare, strigându-mi că sunt “cea mai înceată mamă din oras”. (Acum îmi spune ca sunt rapidă). Sau poate că a început anul trecut, când dupa terminarea Primului Meu Semimaraton Wizz, vazând poza de final, cumnata mea mi-a zis: “Mai mergeau vreo 21”,  iar eu i-am raspuns: “Nici măcar 21 m”. Sau poate atunci când am vazut data de desfășurare. 5 aprilie. Frumos, ziua mea de naștere. 40 ani. Cum ar fi să alerg Maratonul? Îi spun lui Raul. Îmi dau seama că nu știe dacă glumesc sau nu. El este cel care m-a înscris chiar atunci, în primele zile.

A continuat cu înscrierea in Programul lui Doru. Un program despre care nu știam prea multe și care părea aproape imposibil de realizat de noi. “Hai să-i dăm o șansă”, a spus Raul. Și a fost una din cele mai înțelepte decizii pe acest segment.

Ruperi de ritm, alergări ușoare, long runuri. Alergări singură sau cu Raul. Oameni minunați, fiecare în felul lui. Multe râsete. Zâmbesc larg și acum, amintindu-mi-l pe Adi la începutul unui long run, strigând către oamenii din tramvaiul oprit la semafor lângă Podul Garibaldi că “Mergem departeee!”. Alergări dimineața, seara, pe ploaie, pe zăpadă, pe minus multe grade. Mailuri încurajatoare, utile și Doru mereu lângă noi cu sfaturi și cuvinte motivatoare.

Reprogramarea Competiției. Încă vreo câteva săptămâni și deja știm că nici măcar nu vom putea alerga împreună cu colegii în 5 aprilie. Mă mulțumesc cu gândul că nimeni nu îmi va lua pregătirea și renunț la ideea de a alerga deocamdată maratonul. Până când Raul spune la un moment dat: Eu cred ca voi alerga Sâmbătă (în 4 Aprilie). Ok, îi spun, atunci și eu alerg.

Săptămâna dinainte alerg marți și miercuri. Joi și vineri- la lucru. Din cauza situației actuale, majoritatea ședintelor sunt online. Ceea ce-mi permite să stau în șlapi.

Vineri simt nevoia să discut mai mult despre cursă. Dar nu prea am cu cine. Raul e acasă, iar la lucru, clienții vor să vorbim despre ale lor. Am noroc cu doi dintre ei despre care știu că fac sport și le comunic ce minune urma să se întâmple în viața mea sâmbătă. Am grijă să manânc bine și joi și vineri. Vineri- zi grea, ajung târziu acasă și orele de somn sunt cam patru.

Sâmbătă dimineața. Mă trezesc la 4:50AM și aflu că Raul era treaz de la 4:00AM. Își finalizase pregătirea mentală și se hotărâse să scrie Povestea. Mic dejun format din măr cu unt de arahide, puțină banană și ou fiert. Mă simt bine, sunt mândră de mine și știu că oricare va fi rezultatul, voi fi mulțumită. Nu am un scop astăzi. Pentru cursa oficială imi propusesem 4 ore, dar astăzi pot fi la fel de bine 4h:30min sau 5h:00min sau 5h:30min. Știu că mai am mult de lucru în special la rezistență.

Plecăm spre Malul Someșului, unde ne-am propus să alergăm. Îmi place că orașul este gol. Și pe lângă Someș este așa de liniște… Ne facem încălzirea și îi propun lui Raul să pornească el primul. Vreau să-i fac poze când începe Primul lui Maraton. Știu că el este mult mai hotărât decât mine astăzi și sper să își atingă obiectivul de a alerga sub 3h30min. Sunt mândră de el și realizez ce utilă este în plan sportiv combinația dintre încăpățânarea lui și flexibilitatea mea.

Îmi pornesc ceasul și pornesc. Iubesc zona dintre Sala Sporturilor și Parcul Rozelor. Mi se pare ceva magic să alerg pe lângă apă, să aud pescărușii, să văd sălciile care încep să înfrunzească. Și e atât de liniște… Parcă am în exclusivitate traseul acesta. Știu că după vreo 2 ore o să înceapă să-mi lipsească oamenii și zgomotele și incurajările, dar deocamdată mă bucur de Sunetul Linistii. Îmi cunosc nivelul pregătirii de acum. Și știu că imi este imposibil să alerg constant mai ales o distanță atât de mare. Așa că strategia mea este să trag puțin mai tare la început. Știu că vor fi multe porțiuni în care voi merge și momente în care mă voi opri.

Mă intersectez cu Raul și îmi spune că alerg prea tare. Da, știu. Dar vreau să ma bucur puțin de alergarea cu pace puțin peste 5min/km. Beau din când în când apă și după km 10 gust și din isostar. Mă simt bine, nu mă doare nimic, dar știu că va fi greu. Încep să mă gândesc care va fi planul B. 25 km? Sau poate 30km? La 20 km mă opresc la mașină. Simt ca îmi este foame. Manânc rapid cateva guri de banană și beau apă din mașină. Domnul din dubița albă ma ceartă:” Domnișoară, sunteți încălzită și acum beți apă rece???!!!!” Îi spun că e caldă. Îi zâmbesc și repornesc. Raul alearga minunat. Știu că va reuși astăzi. Și eu voi reuși. Indiferent de distanța și timpul arătate de ceasul meu.

Apele Someșului nu mai par atât de îmbietoare, iar pe pescarușii si rațuștele astea parcă le-am mai văzut.. Mă doare foarte tare talpa stângă și hotărasc că este cazul să îmi schimb adidașii. Cu unii puțin mai grei, dar mai largi. Km 29. Mă opresc, fac schimbul și sunt aproape hotărâtă să ramân la mașină. Mintea îmi oferea tot felul de pretexte : “Vei fi aici când termină Raul cursa, să îl feliciți” ; “Mâine e ziua ta, doar nu vrei sa o petreci în pat, trebuie sa ieși cu copiii”; “Hai că 30 km nu sunt de ici de colo, alergi mai mult data viitoare”. Domnul de lângă dubița albă se uita la mine. Și parcă zâmbetul lui era acum ironic: “Gata pe astăzi, Domnișoară?” Porumbeii de lângă el își vedeau de ciugulitul lor. Sau nu? O iau razna.

La naiba, încă vreo 13 km. Pot să-i fac. Și am repornit. Mi-am propus că și de-ar fi să merg jumătate din distanța rămasă, o să ajung la final. Încerc să redescopăr fermecul Someșului. Rățuște. Pescăruși. Sălcii. Alți alergători. Îmi amintesc de răsăritul pe care l-am văzut la începutul cursei. Recunoștință.

Raul termină cursa. Mă opresc să-l îmbrățișez și sunt fericită. Îi spun că va mai avea de așteptat. Eu voi alerga încet. Încerc să îmi amintesc de ruperile de ritm făcute pe lângă Someș. Doamne, ce lungă pare acum Aleea asta. Încă 3 ture. Încă 2. Ultima!!! Raul mă încurajează.

I did it!!!Cea mai mare realizare a mea pe plan sportiv. Nu a fost ușor. Dar așa cum ne place nouă să spunem și să auzim: “Dacă ar fi ușor, toți ar alerga câte un maraton.”

Vă îmbrățișez cu drag!

Alergare Primul Maraton -Olivia – ritm, timp

”La naiba, încă vreo 13 km. Pot să-i fac. Și am repornit.”