Motto: “On your good days, run hard. On your bad days, run as long as you need”

Iată si povestea mea. Când alergam împreună cu Horațiu anul trecut duminicile, mi-am dat seama cât de mult îmi doresc să fac asta toată viața mea. Vedeam trupa de maraton si ziceam waw, ce tare, vreau și eu așa ceva. Încă din vară i-am spus lui Doru că eu deja sunt pe lista lui. Programul de semimaraton l-am facut complet, excepție un concediu unde nu am reușit să alerg. Am început programul de maraton calculând antrenamentele și numărând după fiecare zi câte au mai rămas.

Și totul a funcţionat foarte bine, până în 22 ianuarie, când pe loc drept, în parc, au început niște dureri în glezna stângă. Am refuzat atunci să cred că e ceva grav. Am ieșit a doua zi la alergat și a trebuit să mă opresc. Făcusem totuși 2 km, Strava înregistrase ceva. Încă număram. Dar a doua zi a trebuit să întrerup numărătoarea. Am fost atât de supărată. Dar Doru m-a încurajat, iar voi mi-ați dat atâta energie, că într-un fel am reușit să trec mai ușor peste asta. De atunci nu a mai fost la fel. Am mai revenit în program, a trebuit să stau din nou. În 4 aprilie nu credeam că eu sunt pregătită să alerg acum un maraton. Dar pe grup toată lumea era entuziasmată, toți se pregăteau. Olivia si Raul deja alergaseră de sâmbătă.

Vroiam și eu să simt cum e. Am planuit să mă vad cu Teo, pentru că nu mă simțeam în stare să fac asta singură. Dar duminica dimineața m-am trezit cumva cu teamă că mă va opri poliția. Cum justific plecarea în Cluj din Florești? Cred că Doru mi-a auzit gândurile, pentru că mi-a scris atunci exact despre asta și mi-a recomandat un traseu la mine în zonă. Am vorbit cu Teo, ne-am urat toate cele și am ieșit.

Centura cu Izo la mijloc, 2 geluri, carnitină, în mașină alte 2 geluri, apă, banane. Sincer eram convinsă că nu le folosesc. Am început să alerg ușor. Mă gândeam, de m-ar lăsa glezna asta, măcar un long run să fac. Am ieșit din Florești spre Luna de Sus, totul părea ok, în grafic. Nu setasem nici un timp, tot ce îmi doream era să nu mă doară nimic. Traseul stabilit era de 10 km și ar fi trebuit să-l parcurg de 4 ori. Dar mi-a stricat poliția zen-ul la km 8 și m-a trimis acasă. Așa că am revenit la traseul scurt din cartier. Greeeeu așa. Dar nu-mi păsa, nu mă durea nimic. La km 10 am luat primul gel. Instant am simțit crampe în stomac. Era încercat gelul, dar am simțit exact când l-am inghițit. Noroc că senzația asta a durat 1 minut, apoi totul a revenit la normal. După km 10 am zis: “ce fain, cred ca o să pot face un semi”. Am alergat cuminte până la Km20, când mi-am dat seama că uitasem sa iau L-carnitina la start. Am luat-o atunci, nu de alta, dar mor ce gust bun are. Pe la km 24 am luat și al doilea gel. Undeva după km 20, am început să aplaud și să strig tare “Hai, Teo!” Îmi imaginam că alergăm împreună și ne intersectam pe traseu. Am ținut-o așa de acolo și până la final. Am schimbat puțin direcția pe la km 28 și m-am dus pe la blocul lui Adi. Speram că poate ne intersectăm, dar am renunțat după două ture, că prea era la deal.

În mintea mea, după km 30 a început să se întrevadă probabilitatea să termin cursa asta. Deja cochetam cu ideea. La km32 am luat al treilea gel și cumva am plecat mai decisă. Bine, pace-ul nu era mai decis, dar mie îmi parea ca zbor. La km35 am fost convinsă că finalizez. Nici o licoare magică nu mi-ar fi putut da mai multă energie. Dacă a fost să fie un zid, al meu a fost pe invers. Am alergat zâmbind cu gura până la urechi ultimii km. Strigam periodic:” Hai, Teo! Hai, Sorina!”

Mă durea tot la final, dar a fost cea mai faină suferință. Mă plimbam tremurând și râdeam. Eram așa fericită, că am pus pe grup alergarea de acolo de jos. Când am auzit-o pe Teo plângând, mi s-a părut că amândouă am trăit la extreme opuse fericirea asta, cumva parcă ne-am completat.

Multumesc, Teodora Florian, pentru tot! Multumesc tuturor! Crișan Doru Bogdan, esti minunat, o spun și o repet, pentru ca e adevarat. Horațiu Morar, ai creat comunitatea asta fooooarte faină, felicitări. Eu sunt mândră că fac parte din ea. Și da, Credința în Runners Club contează!!!

Alergare Primul Maraton -Sorina – ritm, timp

”N -am fost așa fericită niciodată. Cea mai faină suferință ever.”