Începând de anul acesta concursul de alergare montană Făget Tour Fortech s-a îmbogățit cu proba family. Pe 22 octombrie 100 de echipe formate din părinți și copii vor concura pe traseul de 2 km iar câștigătorii primelor 3 locuri vor fi premiați pe categorii de vârstă: 4-6 ani, 7-8 ani, 9-10 ani și 11-13 ani.
Proba este ideală pentru a le deschide copiilor apetitul pentru mișcare iar premiile pentru cei mici vor fi oferite de Bic & Stabilo. Printre premii se numără un set de carioci care au ca inovatie inelul din capac care previne pierderea lor. Cariocile pot fi atârnate de diferite obiecte și astfel nu se pierd. Restul premiilor sunt produse de birotică și papetărie pe care copii le vor putea folosi la scoală și în cadrul activităților extracuriculare.

Brand de origine germană, Stabilo este o poveste de succes. Cu o istorie de peste 150 ani, Stabilo are în prezent un renume internațional, ghidat de două principii:
- al inovației constante manifestată prin nevoia permanentă de a fi și a simți mereu “altfel” și de a fi în trend cu alte sectoare: auto, fashion, sport, sănătate
- al traditiei, este și acum o afacere de familie, aflată la a cincea generație de moștenitori


